Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al
Audiovizualului (CNA), îi dedică lui Mircea Badea un articol pe blogul
personal în care îi explică de ce „nu este OK“ să se întâlnească în ring
cu motociclistul care l-a provocat.
„Războiul“ dintre Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura
presei“, şi motocicliştii continuă. Ieri, prezentatorul a anunţat, prin
intermediul paginii sale de Facebook, că s-a înţeles cu motociclistul
luptător de K1 care l-a provocat şi că va merge cu acesta la sală „să
facă şi sport, şi sparring, şi tot“. „Gata, e OK, am vorbit cu Teodor
Emi, motociclistul de aseară cu provocarea şi vom merge împreună la sală
şi vom face şi sport, şi sparring, şi tot ce vom mai dori. A rămas că
ne sincronizăm programele şi nu e niciun stres. E OK? Gata? Ne potolim
acum?“, a scris Badea pe Facebook.
La scurt timp după ce Mircea Badea a acceptat provocarea
motociclistului, Narcisa Iorga, membru al CNA, a scris, pe blogul
personal, un amplu articol, intitulat „Nu, nu e ok, domnule Mircea
Badea!“, în care expune motivele pentru care atitudinea prezentatorului
TV este greşită. Aceasta aminteşte de faptul că pentru prelungirea
licenţei Antena 3 au votat nouă dintre cei 11 membri ai Consiliului
Naţional al Audiovizualului, dar precizează că cele nouă persoane nu
şi-au acordat votul „pentru ca Antena 3 să devină o platformă de
injurii, semne obscene şi ameninţări adresate unor persoane de către
dumneavoastră direct, nemijlocit, într-un spaţiu deschis şi public“.
„Poate transmiteţi şi în direct evenimentul. Ediţie specială, audienţă
maximă. Dumneavoastră sunteţi realizator de televiziune şi din această
postură aţi adresat ameninţări unei persoane, aţi ridicat o bâtă din
iarbă şi v-aţi îndreptat către şosea, aţi arătat semne obscene «de la
măsuţă» şi de pe trotuar. Vedeţi de ce nu e OK, domnule Mircea Badea?“,
mai scrie Narcisa Iorga pe blogul personal.
„Nu pentru asta eliberează CNA licenţe audiovizuale. Aveţi nişte
obligaţii atunci când primiţi licenţă de la CNA, iar printre ele nu se
regăseşte bătaia în ring a unui realizator tv cu un om de pe stradă,
care a fost mai întâi ameninţat. Sunteţi un realizator de televiziune şi
din acest motiv sunteţi un model pentru mulţi adolescenţi şi tineri,
care s-ar putea să vă imite. Nu e OK! Vă rog să vă opriţi!“, se mai
arată în articolul scris de membru CNA.
În ultimele două săptămâni, Mircea Badea a prezentat emisiunea „În gura
presei“ din faţa clădirii Antenei 3, în semn de protest faţă de punerea
sub sechestru a sediului televiziunii. Timp de câteva ediţii,
realizatorul TV a criticat motocicliştii care treceau prin zona Băneasa,
în timpul emisiunii sale, şi îşi turau motoarele. Miercuri seară,
câţiva motociclişti, enervaţi la rândul lor de comentariile
prezentatorului, au încercat să-i bruieze emisiunea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu