Stirea zilei

sponsor

plugrush

miercuri, 15 octombrie 2014

Afla cum sa slabesti rapid si sanatos

 Vrei să slăbeşti eficient? Cercetătorii recomandă o metodă ingenioasă

Vrei să slăbeşti eficient?

 

Femeile care fac un antrenament preliminar, „exersând” câteva tehnici de menţinere a greutăţii înainte de a se apuca de regim, au şanse mai mari de a evita „efectul yo-yo” al curelor de slăbire - recâştigarea rapidă a kilogramelor pierdute.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford, SUA, consideră că secretul unei pierderi în greutate durabile este realizarea unor mici ajustări rapide ale obiceiurilor alimentare, înaintea adoptării regimului propriu-zis.
Ei au studiat 267 de femei supraponderale  sau obeze, dintre care unele au început cura de slăbire imediat, fără nicio pregătire, iar altele au amânat-o cu 8 săptămâni, timp în care au învăţat cum să îşi menţină greutatea la un anumit nivel.
Printre tehnicile pe care participantele le-au învăţat în cursul antrenamentului preliminar slăbirii se numără:
identificarea unor variante de alimente cu conţinut mic de grăsimi sau cu conţinut caloric scăzut, dar la fel de gustoase ca şi alternativele cu conţinut mare de grăsimi sau calorii, pentru a evita senzaţia privării de o plăcere alimentară.

consumul ocazional de mici porţii din alimentele favorite
cântărirea zilnică, pentru a constata modul în care retenţia de apă sau „îndoparea” de sărbători le afectează greutatea.
După ce ambele grupuri au încheiat un program de  slăbire, cu durata de 20 de săptămâni, ce a inclus exerciţii fizice şi un consum sporit de fructe şi legume, participantele au slăbit, în medie, 8 kg.
Însă, la un an după încheierea programului, rezultatele erau diferite de la un grup la altul: femeile care trecuseră printr-o perioadă iniţială de antrenament recâştigaseră, în medie, 1,4 kg, în vreme ce acelea care trecuseră direct la regim recâştigaseră, în medie, 3,2 kg.
Rezultatele arată că „antrenamentul” preliminar de 8 săptămâni are o mare valoare practică: participantele care au recurs la el au slăbit la fel de mult ca şi celelalte, iar în plus şi-au menţinut mai bine greutatea.
Această abordare îi învaţă pe oameni să facă mici adaptări rapide, care îi ajută să îşi menţină greutatea fără un mare efort. Altminteri, slăbirea drastică necesită efort şi concentrare la un nivel de intensitate pe care puţini oameni îl pot suporta pe termen lung. Metoda antrenamentului preliminar le ajută pe femei să îşi supravegheze ulterior greutatea într-un mod mai relaxat, ceea ce ajută la menţinerea ei pe termen lung.

Dieta rapidă: soluţia ingenioasă prin care slăbeşti 9 kilograme în două săptămâni

 

Dieta rapidă, cunoscută şi sub numele de dieta 5:2, este bazată pe un sistem numit post intermitent. Acest lucru presupune un consum normal de alimente timp de 5 zile şi post pentru două zile. În decursul celor 2 zile, mănânci doar un sfert din aportul zilnic de calorii, adică 500 de calorii pentru femei şi 600 de calorii pentru bărbaţi. În rest, poţi mânca ce şi când vrei.
Dieta apare scrisă în cartea lui Dr. Michael Mosley şi a lui Mimi Spencer. Autorii susţin că această dietă te ajută să scapi de kilogramele în plus mult mai repede decât alte diete standard. Mai exact, Mosley susţine că prin această dietă, în doar 2 săptămâni, putem scăpa de 9 kilograme.
Deşi regimul alimentar extrem a fost întâmpinat cu nenumărate critici, Mosley spune că există o multitudine de dovezi care susţin postul intermitent.
Să înţelegem ce se întâmplă în corp când postim
Când nu mănânci, corpul tău trebuie să îşi procure energie din altă parte şi astfel începe să consume glucoza din sânge.
Odată ce glucoza din sânge este consumată, corpul apelează la depozitele de glucoză care sunt păstrate în molecule carbohidrate complexe numite glicogen. În cele din urmă, când şi această glucoză stocată este consumată, corpul apelează la depozitele de grăsime pentru a-şi asigura necesarul de energie şi glucoză.
Totuşi, continuarea acestui proces pentru durate lungi de timp nu este recomandată deoarece corpul ar putea intra în „modul de foamete”, atunci când metabolismul se încetineşte ca răspuns la o scădere a aportului de calorii.
Dieta 5:2, bazată pe postul intermitent, este diferită de restricţionarea calorică sau înfometarea
Postul intermitent nu este la fel ca restricţionarea calorică prelungită sau înfometarea, deoarece în aceste cazuri, corpul nu primeşte destule substanţe nutritive pentru a menţine un stil de viaţă sănătos. 
Postul intermitent implică „consumul limitat de calorii doar pentru o perioadă scurtă de timp”, scrie Mosley. El admite că postul prelungit nu este potrivit şi că în cele din urmă acesta poate duce la pierderea masei musculare.
Există şi o parte ştiinţifică implicată în această dietă? Se pare că da
Într-un studiu realizat pe şoareci, Mark Mattson, specialist în neuroştiinţe a descoperit că postul intermitent creşte nivelul unei proteine numite factor neurotrofic de derivaţie cerebrala (BDNF). Aceasta, la rândul ei stimulează proliferarea unor celule noi din hipocamp, regiunea din creier responsabilă pentru memorie. 
În laborator, Mattson a hrănit un grup de şoareci cu o dietă bazată pe mâncare de tip junk food, în timp ce un alt grup a fost hrănit cu o dietă bazată pe puţine grăsimi şi pe postit o parte din săptămână. Rezultatele au arătat că şoarecii hrăniţi cu mâncare de tip junk food s-au îngrăşat şi au avut probleme la navigarea printr-un labirint cu scopul de a găsi hrană. În schimb, şoarecii care postau aveau un nivel mai crescut de BDNF în creiere.
Postul intermitent este bazat pe un regim alimentar al omului primitiv
De ce hipocampul creşte ca răspuns al postului? Totul a începu pe vremea vânători-culegătorilor, atunci când oamenii trăiau pentru perioade lungi de timp fără mâncare. Teoria sugerează că minţile nostre ar fi trebuit să fie şi mai ascuţite pentru a găsi mâncare în acele perioade de postit.
Răspunsul creierului la postit era o abilitate esenţială pentru supravieţuire. Totuşi, nu putem fi siguri că celulele cerebrale apar ca rezultat al postului, deoarece nu au fost efectuate studii în acest domeniu.
Postul intermitent îmbunătăţeşte starea de spirit
Mai sus am menţionat o proteină numită BDNF care ajută la îmbunătăţirea memoriei. Cercetările au demonstrat că această proteină are şi rolul de a suprima anxietatea şi îmbunătăţeşte starea de spirit.
Mattson a demonstrat acest lucru într-un studiu realizat pe şoareci. El a injectat BDNF în creierele şoarecilor şi a observat că proteina are rol similar cu cel al unui antidepresiv  obişnuit.
Postul intermitent creşte eficienţa insulinei
Când consumăm mâncare bogată în carbohidraţi sau în zahăr sau amidon, nivelul de glucoză din sânge creşte.
Corpul nostru produce hormonul insulină ca reacţie la consumul de alimente, iar scopul este acela de a împiedica nivelul de glucoză să scadă sau să crească prea mult. Procesul presupune eliminarea unei părţi din glocoza din corp prin stocarea ei sub formă de glicerină în ficat. De asemenea, insulina încurajează celulele adipoase să stocheze acizi graşi, în acelaşi mod în care încurajează ficatul să stocheze zahăr.
Studiile au arătat că postul intermitent îmbunătăţeşte eficienţa insulinei în stocarea glucozei şi descompunerea grăsimilor.
Postul ne poate ajuta să trăim mai mult
Un alt avantaj al postului este acela că reduce cantitatea de IGF-1 produs de corp. Nivelul scăzut de IGF-1 (un hormon asemănător insulinei) reduce riscul de apariţie a bolilor asociate cu îmbătrânirea, precum cancerul.
Postul împotriva cancerului
Când corpul nu primeşte mâncare, celulele normale întră în „modul de supravieţuire”, încetinindu-şi ritmul şi „intrând în hibernare”. Celulele canceroase, însă, continuă să funcţioneze ca de obicei, divizându-se şi multiplicându-se, folosind sursa limitată de energie.
Cercetătorul Valter Longo, de la University of Southern California, a descoperit că postul ajută în lupta împotriva cancerului prin protejarea celulelor sănătoase împotriva chimioterapiei (forţându-le să intre în hibernare). Astfel, efectele secundare, precum căderea părului, sunt mai restrânse.
În ciuda tuturor dovezilor ştiinţifice, rezultatele dietelor care includ postul sunt puse încă sub semnul întrebării. Aceste incertitudini sunt accentuate şi de faptul că mai toate cercetările au fost realizat pe şoareci.
Ce trebuie să faci când te decizi să ţii această dietă?
1. Mergi la doctor
Începerea acestei diete nu este recomandată fără supravegherea doctorului sau înaintea efectuării unor analize.
„Chiar dacă dieta nu este periculoasă pentru toată lumea, nu aş recomanda acest plan pentru persoanele care suferă de diabet deoarece poate afecta tratamentul pentru pentru hiperglicemie. de asemenea, nu aş recomanda acest tip de regim pentru cei care fac exerciţii intense deoarece susţinerea activităţii ar putea fi dificilă”, a explicat dieteticianul Lisa Moskovitz.
2. Tine evidenţa IMC
Indicele de masă calorică se poate calcula foarte uşor pe diferite site-uri. Pentru asta este bine să te cântăreşti o dată pe săptămână, să calculezi IMC şi să ţii o evidenţă de la o săptămână la alta.
3. Decide în ce zile vei posti
Poţi alege oricare zile din săptămână şi poţi decide şi când vei mânca în decursul lor. Mosley îşi împarte cele 600 de calorii  între mic dejun şi cină, însă Spencer alege să consume două mese pe zi şi să ia câte o gustare între ele
4. Alege ce vei mânca
În primul rând este bine să alegi alimente care ţin de foame. „Scopul este acela de a mânca alimente care dau senzaţia de saţietate, dar care în total nu depăşesc 500-600 de calorii. cele mai bune opţiuni sunt alimentele bogate în proteine şi cu un indice glicemic scăzut”, au notat autorii. Printre aceste alimente se numără fulgii de ovăz, nucile, seminţele, fasolea şi ouăle. 

Cea mai bună dietă din lume prezintă un nou beneficiu: ajută memoria!

Cea mai bună dietă din lume prezintă un nou beneficiu: ajută memoria!

Care este cea mai bună dietă din lume? Toate studiile efectuate până acum par să sugereze că dieta mediteraneană merită acest titlu, iar acum o nouă cercetare aduce noi dovezi despre avantajele acestei diete.
De-a lungul timpului, cercetătorii au descoperit că dieta mediteraneană este cea mai bună dietă pentru slăbit, că reduce riscul de a suferi de probleme la inimă şi că are un efect extraordinar asupra creierului. De asemenea, această dietă este secretul celor mai longevivi americani. Din acest motiv, mai multe ţări au propus introducerea dietei mediteraneene pe lista patrimoniului mondial întocmită de UNESCO.
Acum, un nou studiu efectuat în Statele Unite relevă un nou beneficiu al dietei mediteraneene: persoanele care respectă această dietă, mâncând peşte, pui, ulei de măsline, dar puţine lactate grase şi carne, prezintă un risc mai mic de a suferi de probleme de memorie la vârste înaintate.
Singurii care nu se bucură de efectele benefice ale acestei diete bogate în acizi graşi omega-3 sunt cei ce suferă de diabet, se arată în cercetarea publicată în jurnalul Neurology.
Cercetătorii afirmă că este cel mai mare studiu de acest tip realizat până acum, fiind bazat pe informaţiile despre dieta a 17.478 de americani cu vârsta medie de 64 de ani.
În rândul oamenilor sănătoşi, cei care respectau o dietă mediteraneană prezentau un risc cu 19% mai mic de a dezvolta probleme de gândire şi de memorie în comparaţie cu cei ce nu urmau acest tip de alimentaţie.
„Dieta este o activitate importantă pe care o putem modifica şi care poate ajuta la protejarea funcţionării cognitive la vârste înaintate”, a explicat Georgios Tsivgoulis, doctor la Universitatea Alabama şi la Universitatea din Atena.
„Cu toate acestea, dieta este doar una din activităţile importante care joacă un rol în funcţionarea mentală în ultima parte a vieţii. Activitatea fizică, evitarea obezităţii, evitarea fumatului şi evitarea medicamentelor anti-diabet şi anti-hipertensiune sunt de asemenea importante”, a mai spus specialistul.
Studiul a fost finanţat de National Institute of Neurological Disorders and Stroke din SUA şi de US Department of Health and Human Services.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

cauta postarii