Misiunea Conchitei Wurst nu a fost una uşoară. Din
cauza apariţiei mai puţin obişnuite, diva cu barbă a stârnit dezbateri
aprinse. Conservatorii de pe bătrânul continent au cerut să îi fie
interzisă participarea în concurs, în timp ce nonconformiştii au salutat
faptul că faptul are curajul de a-şi exprima liber sexualitatea. În
final însă, Europa a demonstrat că poate învinge orice prejudecăţi şi
prestaţia Conchitei a fost răsplătită cu trofeul Eurovision. Cu lacrimi
în ochi, cântăreaţa, numită de presa din ţara ei Regina Austriei, a
ţinut să le mulţumească tuturor celor care au susţinut-o.
„Această seară le este dedicată tuturor celor care cred
într-un viitor cu pace şi libertate. Suntem uniţi şi suntem de
neoprit”, a spus Conchita Wurst.
Cea mai grea misiune la ediţia din acest an a
concursului Eurovision au avut-o reprezentantele Rusiei. Surorile
Tolmachevy au fost nevoite să îndure huiduielile celor 10.000 de
spectatori ori de câte ori era rostit numele ţării lor.
Federaţia Rusă a fost taxată şi în ceea ce priveşte numărul de
voturi. Dacă la ediţiile din anii precedenţi, Rusia primea punctaje
generoase din partea mai multor state, printre care şi statele baltice,
anul acesta abia daca a reuşit să smulgă un punct sau două. Pe de altă
parte, Ucraina s-a bucurat pe deplin de atenţia şi afecţiunea
europenilor. Mai multe ţări şi-au arătat solidaritatea pentru poporul
ucrainean şi au oferit punctaj maxim Ucrainei.Ţara noastră a fost reprezentata anul acesta la Eurovision de Paula Seling si Ovi cu melodia „Miracle”. Cu cele 72 de puncte obţinute, reprezentanţii României s-au clasat abia pe poziţia a 12-a. Prestaţia lor a fost criticată de jurnaliştii din Marea Britanie. Ziariştii The Guardian, de pildă, au scris că nu a existat niciun pic de chimie între cei doi interpreţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu